Fondată în 2010, Asociația 4Culture derulează activități în domeniul artelor contemporane – dans, performance, arte vizuale și proiecte multidisciplinare. Prin proiectele și programele sale, 4Culture își propune să contribuie la dezvoltarea publicului de artă contemporană din România, la dezvoltarea profesională continuă și promovarea tinerilor artiști, prin acordarea de burse, organizarea de ateliere, prin programe de cercetare și coaching, rezidențe, producție, prezentare și diseminare.
Prin activitățile sale Asociația 4Culture evidențiază rolul pe care arta îl are în promovarea dialogului intercultural, a toleranței, drepturilor omului și coeziunii sociale, prin promovarea creației artistice implicate social și politic. Proiectele dezvoltate facilitează întâlnirile dintre artiști din diverse domenii și contribuie la deschiderea unor instituții culturale (muzee, centre culturale) în raport cu mediul educațional (comunități, licee și universități), la nivel național și European. Cu o experiență internațională recunoscută, proiectele 4Culture implementate în cei 10 ani de activitate fiind desfășurate în parteneriat cu instituții importante și artiști, au primit în același timp aprecierea publicului în domeniul cultural și creativ.
Asociația 4Culture este organizatorul eXplore festival – Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival, festival multidisciplinar desfășurat anual din 2005, și este în prezent co-organizator al proiectului multianual Life Long Burning, co-finanțat de Uniunea Europeană, prin programul Europa Creativă în perioada 2018 – 2022. Life Long Burning (2013-2018, 2018-2022) este o rețea europeană formată din 11 membri. Beneficiar al grantului „Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european” (Granturi SEE), proiectul „Foreign Bodies” (2014-2016) a fost dezvoltat în jurul conceptelor de „corp străin” și „periferie” și a rezultat din intențiile partenerilor de a contribui prin expertiza lor internațională la îmbunătățirea mobilității artistice, a toleranței și a incluziunii sociale.
În anul 2020, Asociația 4Culture a primit premiul AFCN pentru PROMOVAREA CULTURII ROMÂNE ÎN LUME, pentru activitatea desfășurată la nivel național și internațional în organizarea eXplore festival, ajuns la ediția a 15-a. Activitatea 4Culture a fost răsplătită prin nominalizarea la începutul anului 2017 în cadrul Galei Premiilor AFCN la categoria REZISTENȚA ÎN CULTURĂ (pentru întreaga activitate), iar în anul 2016 prin nominalizarea la categoria PREMIUL PENTRU ACTIVARE INTERDISCIPLINARĂ, cu proiectul Platforma X (program de cercetare și producție interdisciplinară new media, performance, instalații).
Andreea Căpitănescu, președintele Asociației 4Culture, a fost curatoarea programului de arte performative în cadrul Europalia Arts Festival Romania desfășurat în Belgia, 2019-2020, membru al juriului în cadrul CINEDANS 2013, și membru al echipei curatoriale în cadrul ImPulsTanz 2015.
Din 2012, Asociația 4Culture își desfășoară activitatea în spațiul de artă contemporană WASP Working Art Space and Production în București, în calitate de co-fondator al spațiului împreună cu WASP Studios. O hală industrială dezafectată, cu o suprafață de 500 m2, în incinta fabricii Flaros, a fost complet renovată și transformată de membrii fondatori într-un centru de artă contemporană pentru producție, educație și cercetare.